Având în vedere că perioada Pascală se apropie, este necesar să reflectăm asupra vieții noastre și să avem o conexiune mai strânsă cu divinitatea.
Ca atare, vă recomand 5 cărți din sfera teologiei și filozofiei creștine, în special cea catolică. Aceste recomandări pot fi citite oricând, nu doar în preajma sărbătorilor. Trebuie menționat că Biblia nu a fost inclusă în listă deoarece este prima carte pe care orice creștin o citește.
Astfel, pe lângă Biblie, cele 5 recomandări literare care vizează istoria creștinătății și viața de creștin sunt:
Imitațiunea lui Cristos, de Thomas a Kempis

Această carte prezintă învățături vechi și este menită să ajute la o mai bună înțelegere a vieții spirituale. Modul de relatare al autorului este precum un ghid de perfecționare a vieții de creștin, asemenea exemplului oferit de Cristos.
De libero arbitrio, de Sfântul Augustin

Această carte este publicată în ediție bilingvă și răspunde la întrebări precum, Ce este răul? De unde vine și cum a ajuns la om? Astfel, tema principală este liberul arbitru.
Deși poate fi inclusă ca și carte teologică, ea este, însă, o carte filozofică, aparținând Sfântului Augustin (354-430), considerat unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii Occidentale (Latine) și un teolog fundamental al creștinismului, înainte de Marea Schismă.
Confesiuni, de Sfântul Augustin

Sfântul Augustin este autorul acestei cărți și unul dintre cei mai mari teologi creștini din lume. El este considerat Sfânt de catolici, iar de ortodocși Fericit, în onoarea realizărilor sale din perioada Bisericii Universale.
În privința cărții, pot spune că aceasta descrie parcursul vieții Sfântului Augustin, din postura de păcătos care a experimentat stilul de viață roman, plin de tentații; la postura de teolog înțelept din secolul IV.
Fiind o autobiografie, veți afla că, înainte de a se converti la creștinism, Augustin a făcut parte din maniheism, o religie antică.
De asemenea, în carte veți afla despre realizările lui Augustin în calitate de creștin și episcop de Hipona, printre acestea numărându-se: combaterea Maniheismului, aducând în discuție argumente valide despre falsitatea acestei religii antice. Totodată, veți afla și despre alte erezii care puneau în pericol creștinismul, dar care au fost combătute de Augustin.
Mai trebuie menționat faptul că, în carte se pune accent și pe dragostea înflăcărată pe care Augustin o are față de Dumnezeu, dar și regretul unei vieți păcătoase.
Tratatul despre adevărata devoțiune la Sfânta Fecioară Maria, de Sfântul Louis-Marie Grignion de Montfort

În această carte veți afla despre importanța Sfintei Maria în realizarea planului de mântuire a lui Dumnezeu. De asemenea, despre puterea pe care o are în calitate de mamă a lui Isus și mijlocitoare la Dumnezeu.
Dincolo de acest aspect, autorul cărții relatează despre cum creștinii pot ajunge mai reprede la Cristos prin mama sa, care este bună mijlocitoare, dar și despre puterea rozariului care este bazat pe Sfânta Scriptură.
Dialoguri. Platon, traducător Cezar Papacostea

Această carte nu poate fi inclusă în categoria de literatură teologică, însă este o carte filizofică de o mare importanță pentru pasionații de filozofie care doresc să înțeleagă concepte platonice.
Platon a trăit înaintea lui Isus Cristos, deci, nu a fost creștin. Cu toate acestea, platonsimul este un curent filozofic care este asociat și adaptat la credința creștină.
Platon este cunoscut și pentru afirmațiile sale referitor la posibila existență a unui om drept pe viitor, care va fi ucis pentru dreptatea sa. Ca atare, filozofia platonistă este văzută ca o prefigurare a viziunii creștine. Deși nu se referă la mânturitorul Isus, Platon explică despre existența unui om drept și perfect, care riscă să fie ucis de societatea coruptă. Indirect, el vorbește despre soarta mântuitorului.
Unele lucrări ale lui Platon sunt citate și de anumiți sfinți, printre care: Sf. Augustin, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Dionisie Areopagitul, etc.
Totuși, creștinii ar trebui să se concentreze asupra scrierilor biblice și a învățăturilor Bisericii. Scrierile lui Platon pot fi citite doar pentru a înțelege mai bine care sunt curentele filosofice care abordează despre metafizică.
În concluzie, aceste 5 cărți sunt niște recomandări destinate persoanelor care doresc să aprofundeze literatura teologică, respectiv filozofică despre creștinism și perfecționarea vieții spirituale.

